„Dacă ar dispărea albina de pe suprafaţa globului, omul ar mai avea doar patru ani de viaţă. Cu cât există mai multă polenizare, cu atât iarba este mai multă, sunt mai multe animale, mai mulţi oameni” (Albert Einstein)

Albina face parte din una dintre cele mai avansate grupe de insecte, Ordinul Hymenoptera (are două perechi de aripi membranoase), familia Apidae, genul Apis, specia Mellifera, specie din care face parte şi Apis Mellifica Carpatică, albina românească. Albinele au un sistem nervos central – creierul – care, după greutatea lui, la albine, în raport cu cea a corpului, se clasează imediat după cel al omului.

La acest ordin apare viaţa socială şi organizarea indivizilor în familie, echivalând prin funcţionalitate cu un organism, ceea ce atrage cu sine diviziunea muncii, îngrijirea în comun a urmaşilor, adunarea şi prelucrarea în comun a hranei, concentrarea puterii reproducătoare a organismului la una singură din femele – matca – şi la câţiva masculi – trântorii – şi reglarea în comun a căldurii organismului social. Consecinţă a acestei vieţi sociale este apariţia unei populaţii mari de indivizi cu funcţii de întreţinere  – lucrătoarele – o minunată diversiune de la dezvoltarea reproductivă, normală, a femelei.

Colonia de albine funcționează ca un organism biofizic complex, ce posedă toate aparatele şi sistemele de vieţuire ale unei fiinţe perfect organizată fizic. Numărul de albine din acest complex este în raport de anotimp (iarna populaţia stupului cuprinde cca 10.000-20.000 de albine, vara poate ajunge la 60.000-80.000 de albine), de necesităţile stringente ale comunităţii, spre atingerea a trei mari ţeluri:

1. De creaţie, prin reproducerea speciei;
2. De răspândire a ei prin lume, prin roire;
3. De continuitate a vieţuirii, prin acumulări de bunuri alimentare.

Lucrătoarele sunt împărţite în grupe sociale cu caracter temporar însă toate lucrează într-o perfectă armonie:

• albinele doici, cele care îngrijesc puietul ce se naşte în colonie; din acelaşi grup social fac parte curtencele, cele ce îngrijesc şi hrănesc matca;
• curățitoarele, cele care curăţă stupul de orice murdărie întâmplătoare;
• străjerele, cele ce nu îngăduie nimănui, afară de tovarăşele lor, să intre în casa lor;
• ventilatoarele, ce asigură împrospătarea aerului din stup prin urdiniş;
• clăditoarele, care secretă ceara cu care își clădesc fagurii;
• cercetașele, care se ocupă cu descoperirea resurselor de nectar şi de polen;
• sacagiţele, care aduc în stup apa trebuincioasă hranei;
• culegătoarele de polen, care adună polenul ce reprezintă hrana puietului;
• culegătoarele de propolis, o substanţă lipicioasă, pe bază de răşină pe care albinele o recoltează de pe mugurii sălciilor, alunilor, mestecenilor şi brazilor; propolisul asigură sănătatea stupului prin proprietăţile sale antibacteriene;
• culegătoarele de nectar, a căror sarcină este cea mai importantă într-un stup, anume producerea mierii.

 

Stup orizontal